Aceasta rugaciune este scrisa de Parintele Arsenie Boca.
Doamne
Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine
insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel,
tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.
Doamne
Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi
lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra
gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.
Doamne,
Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam
impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii,
uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre
si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si
fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi
pana la pamant.
Doamne,
Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei,
aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si
fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni,
ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si
cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine
negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.
Doamne,
Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de
nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne
departam noi prin pacatele noastre.
Foarte interesant articolul. Multumim mult !
RăspundețiȘtergere