Preocupat de numărul din ce în ce mai mare al românilor care poartă nume
de sfinţi, liderul BOR a anunţat necesitatea introducerii unei
cotizaţii pentru cei care vor să le folosească în continuare. Decizia va
intra în vigoare în termen de câteva zile, iar taxa va fi obligatorie
pentru toţi românii ale căror prenume se regăsesc în calendarul ortodox.
“Peste un milion de români poartă numele arhanghelilor Mihail şi
Gavril”, a declarat patriarhul Daniel. “Să nu mai vorbim de cei pe care
îi cheamă Ion, Nicolae sau Gheorghe. Nici unul dintre ei nu a achitat
Bisericii drepturile de autor cuvenite, deşi suntem de 2000 de ani
impresarii tuturor sfinţilor din calendar. O taxă modică pe prenume e
ceva firesc, la cât s-au jertfit aceştia pentru noi. Din bunăvoinţa
Bisericii, cei care poartă mai multe nume de sfinţi vor plăti doar 50%
pentru fiecare nume suplimentar.”
“Mă bucur că nu cad sub
incidenţa acestui decret”, declară Decebal Popescu, unul dintre puţinii
români care nu poartă un prenume biblic. “E suficient că plătesc deja
taxa BOR pentru numele de familie care derivă din cuvântul ‘popă’”.
P.S ACEASTA ESTE MANDRIA NEBUNIEI!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu