marți, 4 decembrie 2012
Barcelona se menţine pe primul loc în clasamentul IFFHS. Pe ce loc se află cele mai importante echipe româneşti
În ierarhia pe luna noiembrie, poziţia a patra este ocupată de echipa engleză Chelsea Londra, cu 263 puncte, iar pe locul cinci se află formaţia germană Bayern Munchen cu 260 puncte.
Universidad de Chile (Chile) este ocupanta locului 6, cu 259,5 puncte, urmată de Real Madrid (Spania, 257), Corinthians (Brazilia, 240) şi Athletic Bilbao (Spania, 226).
Pe poziţia a zecea se află echipa franceză Olympique Lyon, cu 224 puncte.
Echipa lunii octombrie a fost desemnată formaţia portugheză Benfica Lisabona.
Echipa Steaua Bucureşti a coborât cinci poziţii şi ocupă locul 41, cu 179,5 puncte, în clasamentul pe luna noiembrie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.
Următoarea echipă română din clasament este CFR Cluj, care ocupă locul 42, în urcare de pe 63, cu 179 puncte.
Rapid Bucureşti a urcat în clasament de pe 109 pe 93, cu 126 puncte.
FC Vaslui a înregistrat o coborâre de pe 114 pe 137, cu 106, 5 puncte, la egalitate cu Al-Ahli SC Jeddah (Arabia Saudită).
Dinamo Bucureşti a urcat de pe locul 194 pe 183, cu 92 puncte, la egalitate cu SK Sigma Olomouc (Cehia), Helsingborg IF (Suedia), Botafogo FR Rio de Janeiro (Brazilia) şi Vitesse Arnhem (Olanda).
Şi Petrolul Ploieşti se află în acest clasament, pe locul 326, în urcare de pe 485, cu 71,5 puncte, la egalitate cu Deportivo Sport Huancayo (Peru) şi RAEC Mons (Belgia).
FC Oţelul Galaţi şi Concordia Chiajna se află pe locul 368, cu 67 de puncte, la egalitate cu Bnei Yehuda FC Tel-Aviv (Israel), Karabükspor (Turcia) şi Lierse (Belgia).
Astra Giurgiu a urcat pe poziţia 426, de pe 577, cu 60,5 puncte, Pandurii Târgu Jiu se află pe locul 431 (de pe 464), cu 60 de puncte, iar Gaz Metan Mediaş pe 448 (de pe 446), cu 59 de puncte.
vineri, 23 martie 2012

A marcat un singur gol pentru Barcelona dar ce gol! A început finala Champions League din 2006 pe bancă, a intrat pe teren cu 20 de minute înainte de final şi a înscris reuşita care a adus trofeul în Catalunya. Juliano Belletti a păstrat nostalgia dream-team-ului romantic al trupei de pe Nou Camp, unul condus mult mai puţin pragmatic de Ronaldiho. La fel ca Hugo Gatti (povestea AICI), Belletti nu este impresionat de noua echipă magică pe care Guardiola a construit-o la Barcelona şi nici de supervedeta momentului.
Cu Frank Rijkaard pe bancă, băieţii în blau-grana au câştigat două titluri şi o Ligă a Campionilor. Artistul de pe teren era Ronaldinho, brazilianul cu dribling fin şi zâmbet până la urechi.
Cu Guardiola la timonă, Barca a zdrobit orice concurenţă şi orice record precedent, iar cele 13 trofee în trei sezoane sunt o dovadă pe care nimeni nu o poate contesta. Locul lui Ronaldinho este ocupat acum de Messi, un argentinian la fel de spectaculos dar complet diferit faţă de predecesorul său.
Belletti crede însă că adversarii fac diferenta, iar Barcelona vremurilor sale avea de înfruntat oponenţi mult mai puternici decât cei împotriva cărora joacă generaţa de astăzi.
Nici la nivel individual lucrurile nu stau altfel în opinia fostului internaţional brazilian. Ronaldinho nu avea o echipă care să joace în jurul său aşa cum este Barcelona lui Messi, construită parcă pentru superstarul argentinian, spune Belletti.
Argentinianul a ajuns la Barcelona în 2004 de la Villarreal. Nu a reuşit să-l scoată din primul unsprezece pe Oleguer chiar dacă a avut suficiente ocazii. A rămas trei sezoane pe Nou Camp, iar în 2007 a plecat la Chelsea. Belletti şi-a încheiat cariera fotbalistică anul trecut, la Fluminense.
Noi am jucat împotriva Realului lui Zidane şi Figo, împotriva unui Arsenal în plină strălucire, în perioada în
care Liverpool traversa cea mai bună formă din ultimii 20 de ani, iar Milanul lui Kaka era mai bun decât oricare altă echipă din prezent. Messi este un jucător genial dar beneficiază de foarte mult ajutor din partea echipei. Dacă ar fi să aleg între el şi Ronaldinho, alegerea mea ar fi, fără ezitare, Gaucho.
JULIANO BELLETTI (BARCELONA 2004-2007)
Care este parerea voastra?Lasati-va parerea printr-un comentariu
joi, 10 noiembrie 2011
David Villa si Lionel Messi.Bataie in vestiarul Barcelonei!

INCREDIBIL. Scenele din vestiarul Stelei, repetate la Barcelona! Villa a sarit sa-l bata pe Messi si e OUT! Unde il trimite Guardiola!
Nu doar stelistii se bat in vestiar! Se pare ca si cei de la Barcelona au ceva de impartit. Chiar David Villa si Messi au avut ceva de impartit iar Guardiola va lua masuri.
Barcelona nu a confirmat inca, insa presa spaniola anunta ca David Villa a sarit sa il bata pe Messi in vestiar. Guardiola nu tolereaza astfel de gesturi si i-ar fi transmis agentului atacantului sa ii caute echipa. Liverpool a intrat deja pe fir, anunta Daily Mail, care scrie ca englezii sunt gata sa dea 40 de milioane de euro pentru Villa. Impresarul lui Villa a declarat la postul Cadena SER ca momentan sunt primele faze ale negocierilor dintre cele doua cluburi si jucator.
